E început de martie şi, o ştie oricine, primele zile reprezintă vremea „babelor”. De unde s-a ajuns la această tradiţie?
Poziţia "babelor" din folclorul Românesc este una mult mai privilegiată decît cea din tradiţiile Evului Mediu Apusean. În afară de sensul de "femeie bătrînă", în limba şi credinţele Românilor cuvîntul "babă" are o mulţime de alte conotaţii care duc spre o mitologie ancestrală daco-getică sau chiar mai timpurie, Hiperboreean-Pelasgo-Ramană, unde babelor şi moşilor le era rezervat un loc extrem de important ca părinţi, strămoşi şi iniţiatori. Primul care a evidenţiat acest aspect a fost B.P. Haşdeu, care nota că la noi babele sînt privite ca "fiinţele cele mai d'a dracului", de unde probabil termenul de babă era însoţit aproape întotdeauna de atribute peiorative de genul cloanţă, cotoroanţă, hîrcă, talpa iadului etc.
Între Cotoroanţă şi Sfîntă
Un basm Românesc cules de Petre Ispirescu relatează că la un moment dat Diavolul se certa zgomotos cu o babă, cele două personaje făcînd o larmă atît de mare încît l-au trezit din somn pe Sfîntul Petre, care mînios fiind, puse mîna pe o sabie şi le tăie capetele celor doi zurbagii. După sîngeroasa pedeapsă şi plecarea Sfîntului, trupurile descăpăţînate s-au apucat să-şi caute capetele prin ţărînă. Diavolul a găsit capul babei pe care şi l-a însuşit, iar baba pe cel al Diavolului, care fără prea multă mirare, i s-a potrivit de minune cotoroanţei.
Însă conotaţiile babei nu sînt pururea negative, ci şi admirative, deoarece babele (fiinţe ale dracului) erau moaşe pricepute, doftoroaie vestite, sfătuitoare preţioase, dar şi vrăjitoare redutabile cu care nu era bine să ai de a face.
Vechimea cultului "babelor" pe teritorul Daciei este atestată şi de venerarea unor monumente megalitice de forma unor pietre antropomorfe naturale, care se numesc în mod curent Babe. Avem aici faimoasele Babe din Bucegi, din Ceahlău şi din multe alte locuri investite de popor cu simbolism magic din Carpaţi. Prestigiosul cercetător Nicolae Densuşianu a găsit peste 20 de asemenea "babe antropolitice" pe teritoriul ţării nostre. Evidenţa cultului "babelor" şi al "mumelor" ancestrale în cultura populară Românească este un argument în plus pentru importanţa principiului feminin din tradiţiile noastre străvechi.
Sosirea creştinismului în Europa a dus la apariţia unui sincretism religios difuz în care multe dintre zeităţile păgîne de sorginte greacă, celtică, germanică sau tracă au supravieţuit în imaginarul colectiv european, împrumutînd din atributele şi însuşirile lor sfinţilor şi personajelor religioase creştine. Dacă în Europa Apuseană, babele mitice au rămas ancorate în frînturi din folclorul local într-o formă ascunsă şi deghizată de teama rugului sau a scaunului de tortură al Inchiziţiei, dincolo, în spaţiul Europei Răsăritene, unde trona creştinismul ortodox, mult mai paşnic, tolerant şi emoţional în manifestare decît rigoarea catolică, Principiul Universal Feminin nu îşi pierde din sacralitate şi importanţă.
În această direcţie, aspectul protector, înţelept, iniţiatic, matern şi taumaturgic al Bătrînei Fără Vîrstă primeşte noi însuşiri în momentul în care etosul autohton îl transpune în viaţa de zi cu zi a Românilor prin intermediul zilelor săptămînii, care primesc astfel o încărcătură sacră. Apare o întreagă pleiadă de 7 bătrînici cuminţi şi înţelepte, fiecare simbolizînd cîte o zi a săptămînii, fiecare dintre ele patronînd peste aspectele rituale şi temporale ale zilei în cauză: Sfînta Luni, Sfînta Marţi, Sfînta Miercuri. Sfînta Joi, Sfînta Vineri, Sfînta Sîmbată şi Sfînta Duminică. Ţăranul Român le-a onorat şi respectat dintotdeauna, conştient fiind de natura lor sacră, de paznice ale rînduielii Timpului şi Vremurilor, precum şi de faptul că fiecare dintre sfintele-zile pot oferi alinare, ajutor, sfaturi sau ghidare celor aflaţi în nevoie.
Babe, duhuri şi iar babe…
Babele mitice care vin din negura timpurilor populează abundent mitologia Românească, intrînd în componenţa unor personaje fabuloase:
Baba Cloanţa: o bătrînă monstruoasă care, în basmele culese de folcloristul Ioan Pop-Reteganul (1853 - 1905), apare drept o femeie urîtă, cocoşată, cu dinţi lungi şi colţi ca grebla. În variantele culese şi inventariate de profesorul Petre Ispirescu (1830 - 1887), Baba Cloanţa este nimeni alta decît mama zmeilor care avea atributul nemuririi ascuns într-o cuşcă de suflete. Cînd era lovită de moarte de eroul pozitiv, fugea şi sorbea din sufletele închise, cîştigînd viaţă şi putere. Lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (1859 -1934) prezintă postura de mare vrăjitoare a babei care încheagă apele cu farmecele ei şi are autoritatea de a sta la taclale cu Necuratul la orice ceas al nopţii.
Baba Hîrca: locuieşte într-o văgăună ascunsă prin coclauri neumblaţi. Numele său de Hîrca denotă legătura evidentă cu practicile magice cu cranii umane şi animale, care aveau un rol important în cadrul cultelor străvechi, proto-dacice, de pe teritoriul României de azi. Unii lingvişti sînt de părere că în cuvintele Româneşti hîrcă, hîrşti sau mai ales hîrşit găsim urmele unei divinităţi vîrstnice, împrumutată din panteonul slav şi iranian, unde o găsim sub numele de Haors, Hars sau Gurs.
Baba Oarba: descoperim influenţa bătrînei mitice şi ambivalentă chiar şi în jocurile copilăriei, sub acest nume. Dacă, în prezent, jocul este caracterizat de dialoguri versificate şi gesturi ludice, care simbolizează spiritul de dincolo venit în lumea celor vii, în trecut, Baba Oarba avea o menire pur rituală: identifica natura benefică sau malefică a personajului proaspăt întors din morţi, după care stabilea cu acest spirit tutelar o legătură, facilitînd transmiterea mesajului strămoşilor spre cei mai tineri descendenţi.
În afară de "babele" deja pomenite, în tradiţia populară Românească există zeci de alte babe, printre ele remarcîndu-se Joimăriţa şi Martolea, două entităţi care patronează peste actul torsului şi cel al ţesutului, împrumută chipul şi înfăţişarea unor babe hidoase şi rele.
Baba Dacilor din prag de primăvară
Şi uite aşa sîntem pe cale să descoperim Bătrîna Fără Vîrstă chiar sub imaginea Babei Dochia, cea care, conform lui George Călinescu, face parte din cele "4 mituri fundamentale care au modelat cultura şi spiritualitatea Românească" alături de Mioriţa, Meşterul Manole şi Zburătorul.
În mare, mitul Dochiei circumscrie în mod strălucit cele două aspecte ale Principiului Feminin. Primul este acela al preafrumoasei fecioare, păstoriţă neprihanită, sora regelui Decebal, de care se îndrăgosteşte însuşi Traian. Hăituită de soldaţii romani, Dochia cade istovită în sanctuarul natural al munţilor şi îl imploră pe Zeul Primordial (sau pe Maica Domnului, în variantele de după creştinarea Românilor) să o salveze de soarta umilitoare de a ajunge trofeu de război. Zeul o transformă, alături de oiţele ei, în stanele de piatră de pe Muntele Ceahlău care pot fi admirate şi astăzi.
Al doilea aspect legendar este dat de Baba Dochia, deja bătrînă, sub formă de cloanţă şi zgripţuroaică. Fiul Babei, celebrul Dragobete, se căsătoreşte împotriva dorinţei ei, iar pentru a-şi teroriza nora, Baba Dochia o trimite cu un ghem de lînă neagră, în miez de iarnă, la rîu, să-l spele pînă cînd se albeşte. Disperată, fata începe să plîngă, iar atunci apare un tînăr, Mărţisor (Zeul sau Iisus deghizat), care-i dăruieşte o floare roşie magică ce albeşte lîna neagră. Întoarsă acasă, fata este acuzată de Baba Dochia cum că Mărţişor ar fi ibovnicul ei. Apoi, Baba Dochia, convinsă că a venit primăvara (altfel de unde ar fi putut avea Mărţişor floarea?) se îmbracă cu cele 12 cojoace ale ei (care aveau să simbolizeze Babele calendaristice de la început de Mărţişor) şi porneşte cu oile la munte. Pe parcursul zilei, Baba se dezbracă de toate cele douăsprezece cojoace, dar iarna nu trecuse, iar vremea se face nemiloasă, pedepsind Baba pentru răutatea ei. Începe să ningă, iar Baba şi oile sale îngheaţă pe munte, transformîndu-se în stane de piatră.
Coborînd, în continuare, pe firul mitului, descoperim numeroase zeiţe geto-dacice în care se manifestă personalitatea duală a Mamei Pămîntului. În vreme ce contrapartea sa masculină - solară şi solstiţială - care împărăţeşte peste începutul iernii sub identitatea lui Indrea/Undrea şi, mai tîrziu, Moş Crăciun, Baba Dochia este o reprezentare mitică lunară, echinoxială şi maternală.
Prin titulaturile de "Moş" şi "Babă" descoperim că cele două zeităţi au ajuns la bătrîneţe, în pragul morţii şi al renaşterii ciclice, declanşînd la nivel spiritual ceea ce Natura, cu reînvierea sa de după iarnă, declanşeaza la nivel teluric. Cele 12 zile-cojoace ale Babei Dochia se serbau între 1 şi 12 martie de personajele de sex feminine dintr-o comunitate, criteriul cel mai folosit pentru împărţirea zilelor fiind vîrsta participantelor. Firea şi sufletul femeilor în cauză se aprecia după meteorologia zilei alese: ploioasă, friguroasă, caldă, însorită, înourată, vîntoasă etc. Obiceiul, astăzi pe cale de dispariţie, era numit Pusul Babelor. Din cele mai vechi timpuri, ţăranul Român credea că Baba Dochia s-a prăpădit pe 9 martie, această zi fiind hotar între iarnă şi primăvară.
Baba Dochia are drept corespondent în calendar pe Sf. Evdochia, de la care a luat numele ca urmare a interferenţei dintre legenda populară şi cea creştină. Aceasta este însă singura asemănare, căci în popor ea este pur şi simplu Baba cea aspră şi capricioasă. "Dochia este o zeitate feminină sezonieră, care moare şi renaşte anual. Zilele urcuşului, cu numărul de cojoace purtate în spate formau ciclul de renovare rituală a timpului, iar moartea ei în ziua echinocţiului de primăvară (9 martie în calendarul iulian) simboliza moartea anului vechi şi renaşterea anului nou" (Ion Ghinoiu).
Potrivit tradiţiei, primele nouă zile ale lunii martie sînt considerate "babe", de care toţi trebuie să ţină cont. Fiecare dintre noi trebuie să ne alegem o "babă" şi, în funcţie de cît de frumoasă, de urîtă sau de norocoasă ori ghinionistă va fi, aşa ne va merge tot anul.
Exista două variante de a-ţi alege Baba şi anume: fie îţi alegi o zi la întîmplare dintre primele 9 zile şi aştepţi să vezi cum va fi în acea zi, sau, cea de a doua variantă ar fi aceea a calculării zilei care îţi revine ţie, adică cea care iese matematic din ziua datei tale de naştere. De exemplu, dacă eşti născut într-o zi de 12, atunci 3 martie va fi data care îţi revine ca să fie Baba ta (1+2=3). Sau, alt exemplu, dacă ziua ta de naştere este în 29, atunci 2 martie va fi Baba ta (2+9=11 şi însumăm încă o dată, adica 1+1=2). (sursa : descopera.ro)
