Epileptici celebri

Epilepsia este o boală care nu stă în calea unei vieţi normale. Epilepsia nu te împiedică să îţi întemeiezi o familie, nu te opreşte să-ti faci prieteni şi nici nu-ţi îngrădeşte pasiunile sau talentul. Mai mult decît atît, unii dintre bolnavii de epilepsie au excelat de-a lungul timpului în diverse domenii şi au intrat în istorie prin geniul lor. Iată cîteva dintre personalităţile marcante ale lumii, care au suferit de epilepsie sau au avut simptomele acestei boli.

Alexandru cel Mare

Rege al Macedoniei, în urmă cu mai bine de 2 300 de ani şi unul dintre cei mai mari conducători militari din istorie. Prin acţiunile sale armate, Alexandru cel Mare a devenit stăpînul celui mai mare imperiu cucerit vreodată şi un important promotor al culturii elene în întreaga lume. În vremea sa, epilepsia era considerată "boala sacră". Oamenii credeau că persoanele care aveau crize erau, de fapt, posedate de spirite malefice sau atinse de divinitate. Tocmai de aceea, în timpul unei crize, se rosteau descîntece şi se invocau numele zeilor.

Iulius Cezar

Un strălucit general roman şi un formidabil politician, care a trăit între anii 100 î Hr.- 44 î Hr. În cazul său, crizele frecvente au apărut în ultimii doi ani din viaţă, cel puţin patru dintre ele fiind amintite în documente. În vremea lui Cezar, epilepsia devenise cunoscută ca "boala căderii". Asta din cauza tipului de criză în timpul căreia bolnavul cădea şi îşi pierdea cunoştinţa. Conceptul de criză parţială nu era cunoscut şi nici nu a fost descris în documente până în secolul al XIX-lea.

Ioana D’Arc

Eroină a Franţei şi sfîntă a Bisericii Catolice. A trăit între anii 1412-1431 şi este considerată cea mai importantă figură din Franţa Evului Mediu. La vîrsta de 13 ani, Ioana D'Arc susţinea cu ardoare că aude vocea lui Dumnezeu care o îndeamnă să lupte alături de armată pentru eliberarea Franţei de sub dominaţia engleză. Despre acele momente extatice, Ioana povestea că vede lumini, aude vocile sfinţilor si bătăi de clopote. Unii dintre neurologi consideră că acele clipe erau, de fapt, manifestări ale crizelor de epilepsie. La vîrsta de 19 ani, Ioana D'Arc moare arsă pe rug, iar în 1921 este canonizată.

Alfred Nobel

Un chimist, inginer şi om de afaceri suedez care a pus bazele fundaţiei ce oferă în fiecare an premiile Nobel pentru excelenţă în diverse domenii. Epilepsia nu l-a împiedicat pe Alfred Nobel să ducă o viaţă normală, să strîngă o avere considerabilă şi să devină celebru prin inveţia sa care a schimbat cursul istoriei: dinamita.

Vincent van Gogh

 Pictor olandez, reprezentant al curentului post-impresionist, considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi pictori din istoria artei. Van Gogh este cel mai cunoscut artist despre care se ştie că a suferit de epilepsie. Cînd vorbea despre crizele sale, pictorul le descria ca pe sentimente de furie apărute din senin, halucinaţii, confuzie şi teamă, pierderi de scurtă durată ale memoriei. Vincent van Gogh a fost chiar suprins de un martor în timpul unei crize convulsive, care a apărut în timp ce artistul lucra la un tablou. Medicii care îl tratau îi prescriau deseori bromură de potasiu ca aticonvulsiv şi îl îndemnau să facă băi în staţiunea Saint-Remy.

Charles Dickens

Unul dintre cei mai faimoşi scriitori englezi ai perioadei victoriene, autor al celebrelor cărţi A Christmas Carol şi Oliver Twist. Dickens a suferit de epilepsie şi găsit o cale de a vorbi despre boala lui. Multe dintre personajele operelor sale manifestau semnele bolii şi făceau adesea crize.

Lewis Carroll

Celebru prozator englez, care a trăit în perioada 1823-1898, cea mai populară operă a sa fiind Alice în ţara Minunilor. Specialiştii cred că atunci cînd vorbea despre senzaţia personajului său Alice, de cădere în gol, Carroll descria, de fapt, senzaţiile din timpul unei crize de epilepsie. Deseori, personajul Alice simte cum corpul ei sau obiectele din jur îşi schimbă dimensiunile, devenind fie mai mari, fie mai mici. Iar aceasta este o altă manifestare a crizelor. Se pare că scriitorul a vorbit în jurnalul său despre crizele suferite, spunînd că erau întotdeauna urmate de migrene şi sentimentul de înstrăinare de sine însuşi.

Feodor Dostoevski

Scriitor de geniu al Rusiei secolului al XIX-lea, a cărui boală se pare că a fost moştenită de la tatăl său. Autorul celebrelor opere Fraţii Karamazov, Crimă şi pedeapsă, Idiotul şi multe altele, a încorporat experienţa bolii de care suferea în romanele sale, prin intermediul peronajelor care manifestau simptomele aceleiaşi boli. Forma de epilespie de care suferea era considerată neobişnuită deoarece, înainte de apariţia unei crize, Dostoevski spunea că trăieşte experienţe extatice, în timp ce majoritatea bolnavilor au senzaţii neplăcute şi apăsătoare. Se pare că primele crize ale lui Dostoevski au survenit la vîrsta de 9 ani. Acestea au încetat pînă la vîrsta de 25 de ani, după care se manifestau cu regularitate, fie de cîteva ori pe lună, fie de câteva ori pe an, în funcţie de perioadele mai bune sau mai proaste ale pacientului.

Gustave Flaubert

Scriitor francez al secolului al XIX-lea, autor al faimoasei cărţi Doamna Bovary, pe care medicii l-au diagnosticat cu epilepsie. Crizele începeau cu sentimentul unei greutăţi împovărătoare şi continuau cu senzaţia de insecuritate, de parcă ar fi fost introdus într-o altă dimensiune, aşa cum povesteşte însuşi scriitorul. Flaubert chiar a scris despre crize că veneau "ca un vîrtej de gînduri şi de imagini, timp în care cunoştinţa mi se scufunda precum un vas într-o furtună". Atunci cînd intra în criză, scriitorul avea halucinaţii, începea să geamă, îşi mişca braţul drept fără control şi, după 10 minute, îşi revenea. Tatăl său era medic şi îl obliga adesea să îşi lase sîngele curăţat de lipitori. Tratamentul nu a avut niciodată efecte pozitive şi Flaubert a încetat această practică, obişnuindu-se să trăiască cu boala. A scris chiar despre manifestarile epilepsiei în cîteva dintre operele sale.

Ion Creangă